Reprezentanții Poliției Capitalei au anunțat că, în jurul orei 19.30, prin apel 112, un pasager într un autoturism a sesizat că, în urma unor șicanări în trafic, șoferul unui alt autoturism i-a amenințat cu un pistol.
Un echipaj al Secției 6 Poliție și un echipaj al Brigăzii Rutiere au identificat în trafic mașinile în cauză, toate persoanele fiind conduse la secția de poliție.
Asupra conducătorului auto, de 52 de ani, care ar fi făcut amenințarea, a fost găsit un pistol de jucărie.
Persoanele aflate în celălalt autoturism au formulat plângere, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.